catalin-oprisan
27 years ago, Ibagaza or Leo Biagini were becoming the best in the world, in their age category. Raúl, Denilson, Nuno Gomes or Viduka were.
December 8, 2022
Moacir Barbosa, portarul din finala cu Uruguay – ”Maracanazo” – a fost blamat jumătate de secol după partida din 1950. Nu-l mai primeau nici măcar.
După terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, jucătorul, prizonier, e la un pas de a fi trimis către Siberia, dar memoria unui fost adversar îl.
December 2, 2022
Josef Posipal s-a născut în România Mare, dar a emigrat în Germania, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ajuns la Hamburg, va prinde naționala.
November 29, 2022
Josef ”Pepi” Uridil a fost numit înaintea turneului final de CM din Italia, 1934. A bifat doar meciul cu Cehoslovacia, pierdut cu 2-1, apoi nici.
November 21, 2022
După debutul din 1930, România a mai participat, până în 1970, la două ediții de Cupă Mondială. La cea din Franța, avea să producă una.
România a participat la prima ediție, cea din Uruguay. Am învins Peru, dar am pierdut fără drept de apel contra gazdelor. Am ”ars” undeva la.
November 8, 2022
Poate că Isidro Lángara nu este atât de cunoscut, cu a sa carieră în anii Războiului Civil Spaniol. Vorbim, însă, de cel mai mare golgeter.
October 24, 2022
La JO din 1904, Thomas Hicks a cucerit aurul la maraton, după peripeții demne de un film. Cel care a trecut primul linia de sosire.
October 21, 2022
The United
May 30, 2025
May 29, 2025
May 26, 2025
March 26, 2025
18+. Se aplică T&C. Licenta nr: L1160657W000330.