Beatrice Huștiu, patinatoare, a dus steagul României la JO de Iarnă de la Grenoble. Și-ar mai fi dorit astfel de evenimente, dar viața i-a fosta marcată de tragedii. S-a retras în plină glorie
De fiecare dată când o ediție de Jocuri Olimpice de Iarnă bate la ușă, românii scot de sub saltea povestea cu Grenoble 1968.
Da, unica noastră medalie la așa ceva, una de bronz, la bob, cucerită de Ion Panțuru, Cel de Sus să-l ție la a sa dreaptă, și de Nicolae Neagoe. Apoi începe jalea că deși avem o țară unde zăpada domnește, uneori, chiar și șase luni pe an, iar Transfăgărășanul e încuiat din istă cauză până la mijloc de Florar, nu mai reușim, de aproape o jumătate de secol, să ne apropiem de podium.
Și tot de fiecare dată uităm ceva. Esențial. De fapt, nu ceva, ci pe cineva. Pe Beatrice Huștiu. Portdrapelul nostru de atunci. O păpușică de 11 ani și 159 de zile. Triebel, după căsătorie, e stabilită, de vreo două decenii, ca-n romanele lui Dumas, la Viena, dar glăsuiește, la fel de frumos, pre limba lui Eminescu, pe care-o stăpânește până la consoane și interjecții predicative.
”De patinaj m-am apucat la cinci ani. Pentru că eram rahitică! Da, nu râdeți! Iar mama mă ducea pe la toți medicii. Și a zis că dacă mă scoate la aer curat, la gheață, poate mi se face și mie foame, mănânc și mă mai întremez.
Era greu, foarte greu, pentru că nu aveam patinoare acoperite, și când dădea iarna, plecam în Cehoslovacia”, povestește doamna care nu și-a pierdut, nicio secundă, simțul umorului. Pe la 11 ani se antrena chiar și șase ore pe zi. Statul, adică federația de specialitate, nu o ajuta deloc. ”În străinătate mergeam pe banii părinților, dar nu eram o familie avută”. La șapte ani avea deja un titlu la categoria sa de vârstă.
Nu s-a plâns, niciodată, că drumul până la patinoare era lung, că se trezea la șase dimineața sau că se antrena vreme de cinci ceasuri. Pe zi!
Cu câteva săptămâni înainte de Grenoble 1968 a făcut baremul de senioare. Adică a aflat că va merge la Jocurile Olimpice de Iarnă, că va reprezenta România. Nu pricepea mare lucru la vârsta aceea, ci doar că va fi o competiție mare.
N-avea teamă. ”De fiecare dată, la încălzire, cădeam de două-trei ori. Apoi, concuram, simțeam că zbor”.
A fost singura domniță din delegația noastră. 11 ani și 159 de zile. În rest, schiori, cei de la bob. Părinții s-au zbătut mult să meargă cu ea. A putut doar mama, grav bolnavă. Copilul acesta, înainte de a intra pe gheață, se chinuia să-și îmbrace părintele. A devenit portstindardul delegației, deși era mică, la un metru și jumătate.
”Acolo, da, am avut emoții. Să nu cumva să-l scap, să nu mă împiedic. L-am purtat puțin, cu toți oamenii aceia care ne aplaudau, apoi mi l-a luat altcineva”.
- Magdalena Cecilia Colledge (1920-2008) este considerată cea mai tânără participantă la Jocurile Olimpice de Iarnă, cu 11 ani și 73 de zile. Beatrice Huștiu e a doua în acest clasament all-time
Lama a venit din Anglia. Gheata era creația unui meșter cizmar, mare meseriaș, din București. Costumația a fost ”opera” mamei. ”A cumpărat niște fețe de masă și o năframă. Rochița era roșie, cu dantelă”. A concurat pe ”Aida”, de Verdi. A fost o răsfățată. Își aduce aminte că nici nu avea timp să mănânce, atât de multe poze trebuia să facă.
”Am dat, atunci, și multe interviuri. Am fotografii cu Belousova și Protopopov (n.a. – campionii olimpici la proba de perechi), cu Peggy Fleming (n.a. – concurenta din Statele Unite, campioană olimpică)”. Prietenii n-a putut lega. ”Ce să discute cu mine, de 11 ani, niște sportivi de 20?” N-a terminat pe ultimul loc, și asta e ceea ce contează.
”Din păcate, n-am fost alături de boberi, când au cucerit medalia, erau în altă parte”, mai adaugă. Au rugat-o să se bage și la gala finală. A patinat, superb, pe ”Ciocârlia”.
Așa s-a prezentat la cermonia de deschidere, cu tunică și cușmă
Firesc, toată lumea se întreabă de ce nu au mai existat ediții de Jocuri Olimpice dacă la prima strigare nici nu adunase o duzină de ani. ”Mama s-a prăpădit înainte de Sapporo (n.a. – ediția din 1972), tata, înainte de Innsbruck (n.a – ediția din 1976)”. La 19 ani era orfană. Înaite de a pleca, părinții o sfătuiseră să renunțe atunci când e pe val, să nu spună lumea că s-a făcut de râs și că de aceea se retrage. Așa că a mers la un concurs în Bulgaria, l-a câștigat și… asta a fost tot!
Emoțiile cele mari au apărut după. Când a devenit antrenoare. Regretatul Ivan Patzaichin povestea că acesta a fost momentul în care s-a apucat de fumat. Cât a fost sportiv, nu! Era el și emoțiile sale. Dar apoi, de pe margine, acestea s-au înzecit. ”Tremuram toată pentru elevii mei. Tu le dai tot ce poți, dar ei intră singuri pe gheață”…
A ajuns la Timișoara, aici cineva a rugat-o să se ocupe de copilași. A plecat în Austria, dar nu s-a oprit din patinat. Cei de la federația de specialitate de acolo aveau nevoie de cineva cunoscut. Nu s-a prezentat cu numele de concurentă, ci cu cel de familie. Numai că președintele evoluase la… Grenoble, în 1968, așa că a recunoscut-o… A ieșit, de curând, la pensie.
Povestea echipamentului de atunci este incredibilă. ”Într-o zi, la ușă a venit o femeie, o chivuță, care cerea haine. Am luat cât am cuprins cu brațele, nu mi-am dat seama că acolo e și îmbrăcămintea de la Grenoble. Eram singură, mama se dusese, n-am fost atentă. Fotografii, destule. Dar echipamentul, nu, din păcate”…
Nu regretă nimic. Dacă ar fi să o ia de la capăt, ar alege tot patinajul artistic. ”Zborul acela nu se poate uita niciodată”. Rămânem cu medalia de la Grenoble. Și cu amintirea că am avut cel mai mic port-stindard. Mic, dar uriaș!
Dacă ești pasionat de pariuri sportive, Unibet ți-a pregătit cele mai bune condiții pentru a te bucura de acestea. Cu un singur cont ai acces la statistici detaliate, transmisiuni live, Bet Builder și cote competitive pentru toate turneele importante și nu numai!
Deschide un cont la Unibet chiar acum și fructifică cele mai bune cote pentru a-ți susține favoriții!
Surse: ”Adevărul”, ”As.ro/live”
Foto: Arhivă personală
