Povestea din spatele unui slot online poate să schimbe total percepția despre acesta. Din multitudinea de jocuri de casino online de tip „Book of..” inspirate din istoria și mitologia egipteană, Book of Dead de la Play’n GO se remarcă prin simplitate, grafică cu multe detalii, dar și implicarea în această aventură a exploratorului Rich Wilde.
Lansat la începutul lui 2016, acest joc de păcănele reia tema și gameplay-ul din Book of Ra, produsul Novomatic care a deschis seria unor astfel de titluri. Totuși, Play’n GO a reușit să personalizeze suficient de mult jocul, astfel încât acesta să devină unul dintre sloturile online cele mai apreciate de jucători.
După ce a explorat India în căutarea renumitelor perle, Rich Wilde s-a aventurat în deșertul egiptean pentru a descoperi Cartea Morților, o culegere de vrăji, incantații și sfaturi menite să-i ajute pe defuncții bogați din Egiptul Antic să se descurce în Viața de Apoi. Aventura sa are loc pe 5 role cu 3 rânduri de simboluri, după un model matematic extrem de volatil. Grila de joc, pe care sunt activate până la 10 linii de plată, este plasată într-un mormânt antic.
Așa cum obișnuiau vechii egipteni, în mormânt sunt plasate obiectele necesare în Lumea de dincolo, iar pe role, pe lângă clasicele simboluri din pachetul de cărți de joc (10, J, Q, K și A) vei întâlni reprezentări ale vechilor zei: Osiris, Anubis și Horus. Exploratorul Rich Wilde este simbolul premium, responsabil pentru cel mai mare câștig din acest joc (5.000x).
Jocul este bine optimizat pentru desktop, dar și pentru dispozitive mobile. La Unibet Casino poți încerca Book of Dead - sloturi casino gratuite (demo) sau, ajustând numărul linii de plată active, numărul de monede pariate pe o linie de plată și valoarea monedei, vei putea plasa mize reale cuprinse între 0,05 RON și 500 RON pentru a revendica recompense.
Providerul a mizat pe simplitate când a construit acest slot online. Jocul de bază nu este încărcat cu caracteristici speciale. Câștigurile se obțin pentru combinații din minim 2 simboluri identice alăturate pe o linie de plată, în cazul simbolurilor tematice, și de minim 3 simboluri alăturate, în cazul regalelor de la 10 la A. Toate combinațiile victorioase încep cu prima rolă din stânga.
Cartea Morților este simbol Scatter – Wild. Ea apare pe toate rolele, face plăți proprii și suplinește simbolurile curente în combinații. Minim 3 simboluri Scatter într-o singură rotire inițiază bonusul cu 10 rotiri gratuite.
Înainte de începerea bonusului este ales, în mod aleatoriu, un simbol special. După ce sunt plătite combinațiile obișnuite, dacă pe role se găsește numărul necesar de simboluri speciale (2 pentru cele tematice și 3 pentru regale), acestea se vor extinde pe întreaga rolă. Ele vor plăti pentru toate combinațiile posibile, indiferent de poziția pe role.
De fiecare dată când se obține o combinație din minim 3 Scattere, sunt adăugate 10 rotiri gratuite suplimentare. În rotirile gratuite suplimentare va fi activ același simbol special. Numărul de redeclanșări este nelimitat.
Cum jocul este centrat pe bonusul cu rotiri gratuite, este evident că în timpul acestuia se va obține câștigul maxim. Un ecran complet Rich Wilde simbol special extins valorează 5.000x miza totală.