Ești un amator de jocuri ca la aparate EGT? Vrei să testezi cele mai noi păcănele cu spinuri gratis? Atunci hai la noi în cazino, unde îți garantăm o experiență completă. La Unibet România poți juca de pe PC sau de pe dispozitive mobile, direct din browser sau prin intermediul Unibet App. Asigură-te că accesezi secțiunea de cazino, acolo unde te așteaptă o listă cu cei mai buni furnizori din industrie. Printre aceștia se numără și EGT (Amusnet Interactive), un nume de rezonanță atunci când vine vorba de jocuri online.
Citește mai multe
EGT Interactive a apărut pe piață în anul 2002. Acest furnizor de păcănele online era fondat acum mai bine de 2 decenii pe teritoriul Bulgariei, mai exact la Sofia. Compania a apăsat pedala de accelerație încă de la început, iar în anul 2004 a lansat propria platformă hardware. Doi ani mai târziu, EGT a făcut pasul și în afara Europei, ajungând în jurisdicții din America Centrală și America de Sud. În prezent, acest furnizor operează în peste 25 de jurisdicții.
Anul 2014 a adus companiei un premiu la categoria „True Leader” și, mai mult decât atât, EGT a fost recunoscută drept cea mai bună companie din Bulgaria. După 20 de ani de existență, EGT Interactive a suferit un proces de rebranding total. Euro Games Technology a preluat o nouă forma, devenind Amusnet Interactive. Evident obiectivul conducerii este aceleași: lansarea de produse de calitate, focusate pe furnizarea de experiență de top. În total, EGT (Amusnet) a contribuit în industria jocurilor de noroc cu peste 200 de jocuri ca la aparate.
Sloturile EGT (Amusnet) sunt recunoscute pentru grafica excelentă și atmosfera pe care o oferă, asemenătoare cu cea a locațiilor din celebrul Las Vegas. Peste 100 de jocuri online ce poartă semnătura EGT sunt disponibile acum la cazinoul Unibet Ro. Sloturile sunt produse cu ajutorul celor mai noi tehnologii, fiind utilizată integrarea API.
În plus, titlurile EGT sunt pline de caracteristici și funcții clasice, de unele secvențe bonus interactive, dar, cele mai apreciate rămân funcția de Dublare a câștigurilor și Jackpoturile progresive Mystery Cards și Egypt Quest.
Platforma noastră este una care operează în condiții legale, cu ajutorul unei licențe emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. La noi poți testa gratis sau pe bani reali sloturile EGT, care sunt atent testate înainte de a fi lansate. Toate jocurile acestui furnizor online sunt construite cu ajutorul tehnologiei HTML5, ceea ce le face optime pentru rularea pe dispozitive mobile, direct din browser sau din Unibet Casino App.
Sloturile EGT se remarcă prin grafică detaliată, animații bine realizate, fluiditate, dar și câștiguri impresionante. În general, ele folosesc modele matematice mediu volatile, cu RTP în media industriei. O parte din fiecare miză plasată în orice joc ca la aparate EGT alimentează jackpotul Mystery Cards, iar 6 dintre jocuri au fost încărcate cu bonusul-jackpot Egypt Quest.
Atunci când vine vorba de sloturi populare produse de EGT, nu putem să nu menționăm Burning Hot. Acest joc ce a devenit instant un hit printre amatorii jocurilor de noroc și poate fi jucat la Unibet România în multe alte variante: Burning Hot 6 Reels, 40 Burning Hot, 20 Burning Hot, 100 Burning Hot sau 40 Burning Hot 6 Reels.
Amatorii sloturilor cu teme exotice au la dispoziție titluri precum Empress Charm, Drops of Water, Mighty Sparta, Tirol Fest, Secrets of Sherwood sau Viking Rising. De asemenea, cazinoul nostru nu duce lipsă de jocuri cu șeptari de la EGT. Testează gratis sau pe bani reali titluri precum 5 Dazzling Hot, Flaming Hot, 40 Super Hot sau Extra Stars! Chiar și păcănelele cu fructe sunt bine reprezentate, clienții având ocazia să joace 30 Spicy Fruits sau Super 20. Nu în ultimul rând, amatorii de echitație sau iubitorii de pisici se pot delecta cu 50 Horses, respectiv, 100 Cats.