FotbalLa Liga

Paco Gento, geniul mereu uitat: Domnul Champions

noiembrie 1, 2021noiembrie 25th, 2021

Este cel mai bogat deținător de ”urecheate”, șase la număr. 18 ani la Real Madrid, peste 600 de partide. ”Ăsta obosește echipele adverse mai mult decât o facem noi toți la un loc!”, spunea Di Stefano

 

Când poveștile despre Real Madrid curg la vale, Don Santiago Bernabeu este cel cu care se începe. Urmează, apoi, Di Stefano ori Pușkaș, exponenții unei echipe care, cu 60 de ani în urmă, spulbera totul în fotbalul european. Apoi se trece prin Santillana sau Camacho.

Perioada modernă este a lui Raul, apoi vina Iker Casillas, Zidane, Sergio Ramos și Cristiano Ronaldo, la brațete cu Benzema. Francisco ”Paco” Gento e mai mereu uitat. Păi cum așa, dacă este președintele de onoare al celor de la Real? Da, dar după plecarea lui Di Stefano… Singurul jucător din lume cu șase Cupe ale Campionilor a preferat, dintotdeauan, modestia. Deși, ca jucător, a fost imens.

Născut la 1933, pui de șofer de camion, a trebuit să abandoneze școala la 14 ani. Viața era grea, cel de-Al Doilea Război Mondial abia se încheiase, Spania fusese zguduită și de o conflagrație civilă fără de seamăn, așa că puștiul fie își ajuta tatăl la încărcat și descărcat, fie avea grijă de cele cinci vaci ce susțineau numeroasa familie. Trăgea către fotbal, deși atletismul îi făcea cu ochiul.

S-a apucat să mângâie mingea la S.D. Nueva Montaña, continua să alerge, dar spunea, mereu, că visul său este să evolueze la Real Racing Club de Santander. Avea să ajungă, finalmente, acolo, în sezonul 1952-1953. 14 apariții cu totul, două goluri, dar de ajuns ca ochii cei vicleni ai lui Santiago Bernabeu să-l afle. Se petrecuse la un meci înaintea căruia jucătorii locali, gripați, cădeau ca spicele.

Așa că ”Paco” a prins loc de titular. Cum s-a mișcat contra ”granzilor”, e clar, pentru că aceștia l-au luat după trei zile…

 

Aproape două decenii la Real Madrid

 

”Cum să spui nu clubului Merengue?”, avea să declare, peste ani și ani, amintindu-și de ziua în care a ajuns la Real Madrid. Deși astăzi pare greu de crezut, madrilenii nu mai văzuseră la ochi un titlu de două decenii. Gento a intrat pe gazon neșlefuit. Nu știa să aștepte, nu-și dădea seama că ai săi colegi nu pot ține pasul cu el. Alerga ca-n copilărie, centra, dar acolo nu se găsea nimeni. Zi de zi părea un neînțeles.

Până în momentul în care argentinianul Hector Rial, cu vreo cinci ani mai mare, a ajuns la echipă. L-a tras, alături, părintește. Nu era antrenor, ci un coleg mai mare. L-a sfătuit cum să facă o armă letală din viteza sa, cum să ”citească” partidele funcție de adversar, de teren, cum să dea pase precise, din extremă, nu să se bucure doar că a centrat de sute de ori, pentru o statistică ”moartă”, ce nu poate reține așa ceva.

 

Echipa Realului in 1954

 

L-a început, l-a luat valul. Madridul avea asfalt, apă caldă și multe mașini. Plus sute de mii de oameni. Nu era obișnuit cu așa ceva și lucrul acesta se vedea în joc. ”La Saeta Rubia” s-a dus, într-o zi, în fața vestiarului care începuse să strâmbe din nas. ”Să-l lăsați în pace, da? La cum aleargă, ăsta obosește echipa adversă mai mult decât o facem noi toți, la un loc!”

Apoi, alături de Alfredo Di Stefano ori Ferenc Pușkaș, mașinăria a început să funcționeze. Nu numai în Spania, ci și în Europa. Cinci Cupe ale Campionilor ”legate”. Opt titluri în patria lui Cervantes, ”sparte” doar de un succes al lui Atletico. Atât! Dar, de fiecare dată, era cel despre care se vorbea cel mai puțin.

Ziarele aminteau de un ”Madrid de Di Stefano”, de un ”Madrid de las cinco Copas de Europa”, de ”Cea mai bună echipă din istorie”, însă numele său apărea mai puțin. Sora lui, Maria Antonia, a fost primul fan adevărat. N-a ratat niciun joc! Mergea după el cu autocarul, mergea după el cu trenul, uneori ajungea la meci și cu autostopul.

 

”Am jucat opt finale mari și în total am câștigat șase. Eram cea mai bună echipă din lume și simțeam cea mai mare plăcere când evoluam alături de acei jucători magnifici” – Francisco ”Paco” Gento

 

Partizan Belgrad a fost echipa ce a participat la momentul în care Gento a primit a șasea Cupă a Campionilor. 11 mai 1966, ”Heysel”, Bruxelles. Benfica ieșise la atac, Manchester United devenea o forță, Real Madrid trăgea ultimele gloanțe cu echipa de aur. Gento a fost ”căpitanul” lui Miguel Muñoz în acel joc, 2-1.

 

Vicente Miera, Enrique Perez Diaz, Francisco Gento si Paco Buyo attend la Del Deporte’ Awards 2012

 

A mai continuat până a adăugat 606 partide. Gicu Dobrin a mers la meciul său de retragere. Trecuseră 18 ani de când îmbrăcase numai tricoul celor de la Real. O adevărată instituție. Ca să nu mai adăugăm și cele 43 de meciuri la echipa națională, cu două turnee finale – Chile 1962 și Anglia 1966 – bifate ori Cupa Intercontinentală, 5-1 cu Peñarol de Montevideo.

 

”Gento aleargă enorm, dar ceea ce e catastrofal pentru adversari nu e viteza cu care o face, ci cum se oprește. Rapid, foarte rapid” – Jucător Manchester United

 

S-a retras în 1971. După despărțirea definitivă de Di Stefano, a devenit Președintele de Onoare al celor de la Real Madrid. Pe 21 octombrie a adunat 88 de ani. L-au întrebat cum se simte. A răspuns, calm: ”Stau și privesc cum lumea se schimbă”…

 

✍🏻 Articol publicat de cronicarul Unibet, Cătălin Oprișan