FotbalLiga I

Muncitorii urlau: ”Afară cu burghezii!” ”Bă, e Sony Niculescu, lasă-l în pace!”

octombrie 12, 2021noiembrie 25th, 2021

Valeriu Niculescu a fost unul dintre cei mai fini atacanți interbelici. După ce s-a lăsat de fotbal, a trecut pe vioară, fiind absolvent de Conservator

 

Valeriu ”Sony” Niculescu apăru pe lumea chiar în anul în care, peste două anotimpuri, avea să pornească la drum Primul Război Mondial. A învățat să-și lege ghetele de fotbal la Turda București, dar primii pași adevărați i-a făcut la Unirea Tricolor, campioana din 1920-1921, club cu care era de-un leat, fiind ițit în viață tot în 1914.

În primul lui sezon, la 20 de primăveri, l-au aruncat în luptă în 16 meciuri și a marcat 15 goluri. Nea Petrică Steinbach, vedea echipei, om cu 10 ani la trupă și cu o prezență la Campionatul Mondial din Uruguay, l-a luat, imediat, sub aripă. Patru ani a stat acolo. Vremuri frumoase, de dinainte de Război. Centru înaintaș, excelent dribleur. Iubea să ”deschidă” extremele, juca din plăcere, important era ca echipa să câștige, nu neapărat el să plece acasă c-o tolbă de goluri date.

Fiul, violoncelistul Antno Niculescu, solist-concertist la Filarmonica Brașov, își aducea aminte că tatăl îi spunea, mereu: ”Un fotbalist trebuie să lovească și cu stângul, și cu dreptul”.

 

Medion DIGITAL CAMERA

Meciurile Unirii Tricolor cu Ripensia erau un adevărat regal fotbalistic

 

În 1938 a trecut, pentru două sezoane, la Juventus București. Doamne, ce meciuri ieșeau cu Ripensia! Dobay, ”Calul”, era ”momeala”. Adicătelea toți plecau în față, să-și sufoce adversarul. Toți se țineau scai de Fane. Dar Schwartz, un atlet fin, cu o tehnică foarte bună pe loc, dribla scurt, i-o pasa lui Dobay și acesta marca.

 

 

”Cei de la Unirea Tricolor aveau meci tare cu Venus-ul. Terenul celor din urmă era lângă Dâmbovița, așa că de multe ori mingea ajungea în apă. La un derby, Albu (n.a. – Gheorghe ”Ghiță” Albu, șapte ani la Venus, 42 de meciuri la echipa națională) i-a pus tatei o talpă de i-a fisurat rotula. Toată lumea s-a năpustit asupra lui să-l bată, cu cărămizi găsite pe acolo” – Anton Niculescu

 

A revenit la Unirea Tricolor în 1940. În anul acela, ”Sony” a marcat 21 de goluri în… 20 de partide, devenind golgeterul campionatului! L-au luat la echipa națională. Curios, are numai două meciuri aici, ambele cu Germania! A debutat pe ”A.N.E.F.”, 1-4, dar el a marcat golul de onoare trupei imensului Fritz Walter. Anul următor, friții ne-au curentat rău la ei acasă, 7-0. Nicolae Simatoc, primul nostru jucător de la FC Barcelona ori Inter, s-a accidentat rapid, iar ”Sony” i-a luat locul, după un sfert de oră de fotbal.

După 1945, a mai jucat puțin: Ciocanul, Grivița și, de rămas bun, trei meciuri la Unirea Tricolor, în 47-48.

 

Marea trupă a celor de la Unirea, echipă cu două titluri de campionă în palmares

 

S-a apucat de… muzică. O iubise, dintotdeauna. ”Nu putuse abandona, însă, fotbalul. Juca pe zgură, pe tereuri grele. Lumea se aduna ca la urs, era spectacol mare. Niculescu evolua o repiză la Radio, alta la Conservator, alături de studenți”, mai povestește fiul. Uneori, într-o anumită zi a săptămânii, foștii ”grei” ai fotbalului interbelic se adunau – vreo 30-40 de suflete – la o miuță, la o berică. Baratki, Bodola, Dobay ori Johnny Dumitrescu, Ministrul Industriei Ușoare.

”Idolul lui era Rudy Wetzer, care participase cu echipa națională la Campionatul Mondial din Uruguay, în 1930” – Anton Niculescu

 

Apoi vremurile s-au schimbat. Casa din strada Doctor Lister urma să fie naționalizată. Muncitorii ieșiseră, deja, pe bulevarde și urlau ”Afara cu burghezii!”. Când au ajuns în fața imobilului, fostul jucător a ieșit pe scări, să vadă ce și cum. L-au recunoscut. L-au salutat și au mers mai departe… A urcat pe marile scene. Studiase Conservatorul la București, cu profesori vestiți. Prin anii ’70 a ajuns, cu contract, antrenor pe la Milano. S-a găsit cu Piola, cu Meazza, dar a schimbat pase și cu marele violoncelist și dirijor spaniol Pablo Casals, ”fiert” și el pe fotbal.

”Sony” Niculescu s-a stins în 1986. Fiul său a ajuns solist la Oradea. Aici s-a găsit cu Emeric Ienei. La un moment dat, când i-a povestit cine este, antrenorul de la Sevilla a sărit ca ars: ”Nea Sony? A fost idolul meu”…

Sursa: bzb.ro

 

La Unibet gasesti o oferta completa privind pariurile sportive online pe fotbal. Fie ca doresti sa mizezi antepost, pe castigatoarea trofeului sau pe golgheter, fie ca vrei sa iti plasezi selectiile inainte ca meciul sa inceapa, sau dimpotriva, doresti sa te bucuri de actiune live, sau chiar sa cunosti soarta selectiilor tale, in maximum 60 de secunde, gratie sectiunii Action Betting, la agentia noastra gasesti cele mai bune optiuni, inclusiv inovativa functie care iti permite sa combini tipuri de pariuri multiple intre mai multe evenimente.

 

✍🏻 Articol publicat de cronicarul Unibet, Cătălin Oprișan