Povestea noastră începe în casa unui medic olandez, Rein Strikwerda. Omul e așezat la o masă, în fața sa, pe canapea, stau doi van Basteni. Unul, seniorul, Joop, a obosit mingea ca fundaș, în ale sale tinereți. Celălalt, juniorul, Marco, ușurel timid, nici nu-l poate privi în ochi. Rein e-o somitate în materie de menisc și glezne și leziunile ce le-atacă mai ales la sportivi, în special la fotbaliști.

La cei 50 de ani ai săi, a văzut multe. Le vorbește calm. Le arată o singură radiografie. Atât! Conform celuloidului, ăst’ mic are probleme grave la glezne. La ambele! ”Voi fi scurt și direct! Dacă nu are de gând s-o lase mai moale cu fotbalul de performanță, există riscul de a ajunge într-un scaun cu rotile, undeva până la 35 de ani!”

Ha, ha, bună poanta! Păi el nici nu s-a apucat ca lumea de fotbal, abia l-au înregimentat cei de la Ajax, la Școala lor, pentru 500 de florini pe lună, și deja trebuie să se lase? Cu tot respectul, unchiule, ești matale mare, ai scos două cărți vândute ca pâinea caldă, dar las-o moartă!

 

Prima accidentare

 

Marco a debutat la ”lăncieri” într-un aprilie 1982. A înlocuit un monument, Johan Cruyff, și a marcat, direct la debut, contra celor de la NEC. El și cu Gerald Vanenburg rămân, și azi, unii dintre cei mai tineri băieți ce au plecat la luptă cu tot cu gol. Trecem peste cele 28 de reușite în 26 de partide din 1984, peste cele 37 și 44 ce vor urma, sub ordinele lui Johann, și ajungem în decembrie 1986.

Rijkaard croșetează cu van’t Schip, centrila și ”foarfecă” Marco. E meciul cu Den Bosch, faza e reluată de toate televiziunile din lume de sute de ori. Area doar 22 de ani când sună doctorul. Probleme la glezna stângă. Așa crede el. Intră ceva mai dur într-o partidă cu Groningen și, pac, cea dreaptă! O ține pe a lui: vrea operație la stânga, nu la cealaltă, clar! Mai ales că don Silvio Berlusconi i-a anunțat transferul la AC Milan…

 

Marco van Basten și Johan Cruyff, la un antrenament al celor de la Ajax, în 1987

 

A doua…

 

”Diavolul Milanez”. Gol contra Maradoneleului, 3-1 cu Napoli, primul titlu din Seria A după ”Totonero”. Glezna dreaptă! René Marti e medicul care avusese grijă de el la Ajax, tot el se bagă și acum. Când umblă pe acolo, observă cartilajele paradite. ”E ceva din tinerețe, nu neapărat de acum”, zice. Marco-și aduce aminte de sufrageria lui Strikwerda, dar nu vrea să se gândească la ce e mai rău…

Acum, lunile de pauză-s mai mari: nu numai două și jumătate, ca la prima accidentare, ci vreo cinci. Ajunge la timp pentru Campionatul European din 1988. Ce a făcut acolo, se știe. Dacă nu ne mai aduce aminte, îl putem căuta, pe facebook, pe Dasaev.

 

 

A treia…

 

Perioada de aur de la AC Milan. Cupe ale Campionilor Europeni, Intercontinentale, tot dichisul. Patru goluri contra celor de la Göteborg. Premieră. Primește ”Gheata de aur”, la Lisabona, dar trage piciorul după el. Nu poate duce la capăt meciul cu Ancona, iese la pauză, cu dureri mari. Operație. Medicul îi scoate, din gleznă, 10 bucățele de os rup. ZECE!

Declarația lui René Marti: ”Glezna era total obstrucționată din punct de vedere mecanic”. Medicul e sincer: ”Marco, te bagi sub bisturiu, rezolvăm acum, pe moment, dar problemele nu se vor termina”… Cinci luni pe tușă.

 

A patra…

 

Toți jucătorii accidentați se gândesc să ”restrângă” perioada de pauză. Marco, nu! Voia să prindă turneul final al Campionatului European. Avea să aibă, atunci, 32 de primăveri, poate ultimul tren pe partea asta. A acceptat să evolueze cu infiltrații. A rezistat doar patru partide, a marcat doar un gol. Nu era el! Nu era Marco van Basten! Capello, care-l respecta, l-a aruncat în lupta cea dreaptă contra Marsiliei, în finala din 1993. A tras tare, 86 de minute, dar era clar că nu mai poate face față. La prima finală de Champions League din istorie Marco van Basten evolua în ultimul său meci. Dar nu știa asta! Nu adunase 29 de ani…

Din nou, bisturiu! Sună ciudat, dar fotbalul ajunsese pe ultimul plan. Important era salvarea gleznei. Un nou doctor, Martens. Cartilaj extras. Asta se petrecea pe 9 iunie 1993. Fix un an mai târziu, o nouă intervenție, pentru montarea unor părți metalice, ce să susțină dezvoltarea unui nou cartilaj. Un experiment ce, din păcate, nu funcționa așa cum se aștepta. Iarăși dureri crunte. Băieții de la federație îi păstraseră un loc pe lista ”mondialului” american vreme de un an, doar-doar o prinde avionul. În van!

 

Van Basten, inainte cu cateva saptamani de a disputa ultima sa partida oficiala, finala Champions League din 1993, din 26 mai, contra celor de la Olympique Marseille

 

Pe 18 august 1995, după doi ani fără fotbal, imensul Marco van Basten intră, pentu ultima oară, pe gazonul de pe ”San Siro”. A cincea ediție a Trofeului ”Luigi Berlusconi”, cu Juve de cealaltă parte și cu Pierluigi Collina la centru. Pentru prima oară în viața sa, pășește acolo tras la blugi și la geacă. Turul de onoare. Camerele trec peste chipul lui Fabio Capello. Plânge…

”După aproape trei ani de dureri crunte, doream să am și eu o viață normală! Vă puteți imagina cum este să te chinuie o anumită parte a corpului, non stop, vreme de peste 1000 de zile? Durerea mă domina! Trecea de la glezna, ajungea în tot corpul. Dar, după atâtea intervenții, după atâtea tratamente, mi-am dat seama că eram încuiat într-un cufăr fără cheie”. Marco van Basten, la un an după retragere.

 

A cincea…

 

Păi cum a cincea, n-au fost doar patru? Da, patru accidentări, dar cinci operații! În mai 1996, a decis să intre, iar, în sala plină de băieți în halate. Blocarea gleznei! Da, rămânea ușor șchiop, dar scăpa de durere. Și asta era ceea ce conta!

La 25 de ani de la retragerea ”oficială”, e greu să accepți că un fotbalist cu 172 de meciuri la Ajax și 201 la AC Milan, cu 58 de partide la naționala Olandei, cu șase campionate câștigate, două Cupe ale Campionilor, trei ”Baloane de Aur”, un Campionat European și alte zeci de trofee, e amintit pentru numărul mare de accidentări.

Dar chiar el are puterea să glumească: ”Au fost luni întregi în care în fața ochilor am văzut mai mulți doctori decât antrenori”.

Un sfert de secol fără unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului. Și asta nu e limbă de lemn!

 

Notă: La realizarea acestui material au fost folosite  unele informații publicate în cotidianul spaniol ”As”. Cu mulțumiri!