Jose Luis Cuciuffo a decedat la doar 43 de ani, după ce arma de vânătoare din camioneta sa s-a descărcat accidental. Coleg cu Maradona, devenise cel mai bun din lume în 1986, în Mexic, unde bifase șase din șapte partide
După fotbal, vânătoarea era a doua sa mare pasiune. Mijloc de decembrie, sâmbătă, 2004, pe la vreo 80 de kilometri de Buenos Aires. ”Cuchu” conduce un ”Chevrolet Blazer”, e 19.30, vor să mai schimbe locul. La un moment dat, camioneta ”calcă” un fel de mușuroi, se hâțână olecuță. În dreapta șoferului e un bun prieten, Oscar Alberto Beltramo, între ei, o pușcă de calibru 22, ce se sprijină pe podea, cu țeava în sus.
Se descarcă, accidental. Omul de la volan e rănit grav, cu ficatul perforat, pierde mult sânge. Și în timp ce e transportat la Spitalul ”Pedro Ecay”, Jose Luis Cuciuffo, campionul mondial din 1986, pierde lupta…
Începuse fotbalul pe dreapta, la Huracan de Cordoba. Ajunsese la Velez, stătuse, aici, cinci ani, apoi avea să treacă la Boca. Argentina trăia greu, dictatură militară, dar era regina lumii din 1978, când cei de la revista ”Humor”, un bastion contra generalilor de la putere, bazându-se pe fonetica numelui său de familie, începuseră să-I ceară prezenta în echipa națională.
Antreorul Cesar Luis Menotti nu era chiar atât de convins, așa că Jose Cuciuffo n-a ajuns în Spania, în 1982. Parcase, un singur sezon, la Talleres, însă prinsese aici 43 de partide în care jucase aproape perfect. ”Era un jucător cum astăzi nu se mai fabrică”, își aducea aminte Daniel Valencia, colegul său și campion mondial în 1978. ”Inteligent, cu finețe, putea juca oriunde în apărare. Nu prea înalt, dar intuia totul și asta îl ajuta enorm”.
Nu se supăra niciodată, mereu cu un zâmbet pe buze. ”Păi ăștia de la revistă vor să mă aducă la echipa națională făcând bășcălie de numele meu și eu trebuie să mă supăr?”, îl auzeai zicând la echipa de club.
”Cuchu” (stanga) a trebuit să aibă grijă de marele Enzo Francescoli (la minge)
Carlos Bilardo nu-l putea ignora, așa că Jose Luis a prins avionul de Mexico. ”Nu avea să fie titular, dar, la antrenamente, trăgea ca nimeni altul. Își umfla, așa, pieptul, precum un cocoș, nu rata niciun duel”, își aduceau aminte colegii. ”Eram și noi tineri, mai ieșeam la o seară dansantă, la o berică. Dar el rămânea în casa lui din Pinzon. Îl vedeam că-i place, dar ne zicea că vrea să aibă grijă de el, să fie fotbalist profesionist”.
Șase din șapte meciuri ”mundiale”
N-a început în primii ”11” contra celor din Coreea de Sud, dar Nestor Clausen s-a accidentat, așa că debutul lui mundialist s-a produs direct contra Italiei, campioana mondială en-titre, pe 5 iunie, acel 1-1. Tăticule, ce titani! Numai olecuță, să le trecem, în grabă, numele: Pumpido, Rugerri, Maradona, Burruchaga ori Valdano, pe de o parte, Bergomi, De Napoli ori Altobelli, de cealaltă.
S-a descurcat de minune contra unor jucători precum Enzo Francescoli sau Rudi Völler, a prins șase din șapte partide și a devenit campion mondial. Deși a jucat 21 de meciuri pentru Argentina, până în 1989, a rămas un tip modest. ”Nu primea multe indicații de la antrenor, pentru că-și știa jocul. Bilardo îi spunea numai să evolueze curat, atât”, povestea Burruchaga.
A trecut la Boca, dar, din păcate, începuse perioada în care trupa antrenată de Roberto Saporiti nu cucerea nimic, pe plan intern, 11 ani. A decis să treacă în Europa, puțin Nîmes, puțin Reims, apoi final de carieră, la Belgrano, echipă pe care o iubea de mic. Doar 14 meciuri, deși și-ar fi dorit mai multe, dar o operație l-a menisc nu l-a mai lăsat să continue.
În duel cu Dieter Hoeness, în marea finală din 1986
S-a retras, avea grijă de un bar micuț, apoi s-a apucat de antrenorat, la 24 Septembrie. În decembrie 2003, a apărut ultima oară în public. Păstorea niște micuți japonezi, iar Boca și AC Milan urmau să se dueleze în finala Cupei Intercontinentala, la Yokohama, așa că a trecut să vadă ce mai fac cei de la fosta sa echipă deși, logic, vremurile și oamenii se schimbaseră.
Cei din cartier, de acolo, din Cerro de Las Rosas, nu l-au mai putut vedea. Sicriul era sigilat. Carlos Bilardo a venit și-a plâns. ”Pleacă un om minunat”. Când l-au coborât, în cimitirul ”Parcul Albastru”, fanii au cântat ”Dale, campeoooon, dale campeoooon!”. Jose Luis Cuciuffo, ”Cuchu”, avea 43 de ani. Primul din trupa lui Maradona care pleca.
Un fotbalist. Un tip nobil. Un tată.
La Unibet poti urmari in direct toate meciurile sezonului, precum si o oferta generoasa de pariuri sportive. Fie ca doresti sa mizezi antepost, pe castigatoarea trofeului sau pe MVP, fie ca vrei sa iti plasezi selectiile inainte ca meciul sa inceapa, sau dimpotriva, doresti sa te bucuri de actiune live, sau chiar sa cunosti soarta selectiilor tale, in maximum 60 de secunde. Prin BetStream, la Unibet poti paria direct din streamul transmisiunii, fara sa pierzi nicio secunda de actiune pe NBA, Euroliga, Eurobasket si cele mai tari competitii.
