BaschetNba

26 octombrie: ziua când prinserăm a zbura cu toții

octombrie 26, 2021noiembrie 25th, 2021

Michael Jordan a plecat la drum în baschetul profesionist într-o vineri. Ultima din octombrie 1984. La Chicago Bulls, cu care avea să devină de șase ori campion. În fața a 14.000 de suflete. Pe ritmurile altui Michael gigant, Jackson

 

26 octombrie a picat, în 1984, într-o vineri. Gorbaciov încă n-a preluat puterea Sovietelor, Zidul e tot acolo, Mitterrand îi păstorește pe francezi iar U2 tocmai a lansat ”The Unforgettable Fire”, al patrulea lor album de studio, ce conține capodopera ”Pride (In the Name of Love)”.

La București abia ce plecaseră la drum lucrările de construcție la Casa Poporului, iar Steaua remizase, 0-0, cu AS Roma lui Sven-Göran Ericksson, după un 0-1 în deplasare.

E ziua în care se lansează ”The Terminator”, cu Arnold Schwarzenegger, 6,4 milioane de dolari buget și încasări de 78,3 milioane.

Cum scriam, 26 octombrie a picat, în 1984, într-o zi de vineri. În Statele Unite începe al 39-lea sezon NBA, ce urmează să ”curgă” până anul următor, pe 9 iunie, cu tot cu finale.

Crâmpeiul de ”Sport” din ”Chicago Tribune” se deschide cu poza lui Michael Jordan. Cu două luni înainte, cucerise titlul olimpic la Los Angeles, în finala în care americanii nivelaseră naționala Spaniei lui Fernando Martin ori San Epifanio. Michael reușise 20 de puncte, cele mai multe ale echipei sale, într-o trupă cu Patrick Ewing ori Chris Mullin.

Cu patru luni înainte, pe 19 iunie, la ”Felt Forum” în ”Madison Square Garden” avusese loc cel mai tare draft din istoria NBA, cu patru ”balauri” de Hall of Fame – Akeem Olajuwon, Michael Jordan, Charles Barkley și John Stockton. Nigerrianul avea să fie luat primul, de cei de la Houston. Venea, apoi, la rând, Sam Bowie, plecat spre Portland și Michael Jordan, de la North Carolina, ”cârmit” spre Chicago Bulls.

 

La început de carieră, împotriva lui Washington Bullets (BRIAN BAHR/AFP via Getty Images)

 

”Pentru că sunt comparat cu Julius Erving ori Jerry West știu că toți ochii vor fi pe mine. Tot ceea ce vreau e să cresc în joc, să mă bucur de baschet și să câștig respectul adversarilor. Trebuie să trag o linie foarte clară între așteptările fanilor și ceea ce aștept eu de la acest an”, suna declarația sa printată.

Ochii stăteau pe Chicago poate mai mult ca oricând. ”Taurii” mergeau mult pe mâna noului star, iar întreaga campanie de vânzări de bilete fusese axată pe acest lucru. Se stabilise și obiectivul sportiv, clasarea în play-off, adică un minimum de 35 de victorii. Numai că până la finalul lui ’84, programul arăta infernal, cu 13 din primele 19 partide în deplasare.

Mai venea, apoi, un ”bonus”: 22 din primele 26 de adversare erau din prima treime a ierarhiei precedente.

Ați reținut, da? 26 octombrie 1984 a picat într-o vineri! Cu câteva zile înainte, Michael semnase toate actele stufosului contract cu cei de la ”Nike”, se aflase că David Stern nu prea era de acord cu culorile ghetelor lui Jordan, așa că la intrarea pe parchet se prezintă cu încălțări albe.
Ennis Whatley bate ”Cuba”, apoi vacarmul crește.

Michael Jordan, tipul de 21 de ani, e gata de luptă. Oamenii sunt în picioare, aplaudă, 14.000 de suflete care ascultă ”Thriller”-ul altui Michael imens, Jackson, majoretele mai fac o roată, două, apoi titularii ”taurilor” se apucă de treabă: Ennis Whatley, Michael Jordan, Orlando Woolridge, Caldwell Jones și Steve Johnson.

Gary Matthews, de la Chicago Cubs aruncă mingea de început, apoi Mike pornește la drum cu o ”decisivă” pentru Johnson, face rost de un capac și înscrie după o piruetă, cu panoul, primul său coș al carierei de profesionist. Pe parchet se găsesc, la adversari, doi băieți de 2.08 m., Rick Mahorn și Jeff Ruland.

Jordan face pași, la plecare, dar continuă acțiunea. Ruland stă pe loc, îl așteaptă, iar cel ce avea să devină ”Rookie of the Year” se lovește de un zid. E întâiul contact dur cu ceea ce înseamnă NBA. A căzut cu fața la podea. S-a ridicat, a mers pe bancă să-ți tragă sufletul.

 

”Probabil că mulți au vrut să marchez mai mult. Am preferat ca azi să fiu momeală”

 

A vrut să arate ce poate, așa că multe dintre aruncările sale n-au avut precizie. A tras de 16 ori, a nimerit ținta de 5. În schimb, a ”cărat” după el doi oameni, așa că Whatley și Woolridge au rămas, de multe ori, singurei și au adunat o zestre de 53 de puncte. Finalmente s-a terminat 109-93 pentru Bulls. Michael avea să recunoască:

”Poate am fost motivat prea intens, nu neapărat emoționat. Posibil să fi forțat, pentru că am vrut să fac multe lucruri bune pentru mine și pentru echipă”. ”Bilanțul” său? 16 puncte, șapte ”decisive”, șase recuperări și patru capace. 40 de minute jucate.

 

”Asediat” încă de la început să dea autografe…

 

John Stockton și Charles Barkley au debutat și ei, tot în aceeași zi. Dar aspectul acesta e trecut la capitolul ”Și altele”… Se reține doar că pe 26 octombrie 1984 a pornit la drum Michael Jordan. Chicago avea să prindă play-off-ul. ”Air” zbura, deja. Și, odată cu el, și noi, muritorii!

 

✍🏻 Articol publicat de cronicarul Unibet, Cătălin Oprișan